Ενότητες

Σάββατο 12 Αυγούστου 2023

Nostalgia

Buna dimineata! Ce faci; Mă gândeam din nou la tine în seara asta. Prin cearșafurile moi mi-am amintit de toate momentele frumoase și grele petrecute împreună. Ah, de unde să încep?

Te-am cunoscut pentru prima dată când aveam doi ani, am venit atunci de la prima mea mamă și să spun adevărul mi-a fost puțin frică. Dar de la început m-ai primit cu brațele deschise deși nu mă cunoșteai.

M-ai ajutat încă din primele zile să-mi fac prieteni și încet să mă faci să mă simt ca acasă. Am fost răutăcioas dar și sensibil, trebuie să recunosc că ai avut multă răbdare cu mine. Mi-ai arătat marea și pentru prima dată am ars pe plaja ta. În apele limpezi albastre și transparente am văzut pentru prima dată cum soarele îmbrățișează valurile pentru a ieși pe uscat. Atunci a fost ceva fără precedent și orbitor pentru mine. Din păcate însă, l-am apreciat mai târziu.
Pe măsură ce anii au trecut, mi-ai dat atât de mult. Prietenii, iubirile și provocările sunt o parte foarte mică din tot ceea ce mi-ai dat. M-ai învățat cine sunt, de unde am venit și ce au reprezentat toți cei dinaintea mea. În fiecare zi ceva nou, de fiecare dată mai devotat. De la tine am învățat să iubesc cartea și stiloul, nu a fost o zi în care să nu fiu vrajit cu ceea ce învățam și vedeam.
Astăzi sunt departe de tine, m-am întors la mama care mi-a dat viață. M-am plimbat prin locurile în care am trăit înainte de a te cunoaste. Sincer să fiu, mi-am amintit destul de repede de ele și am învățat din nou să trăiesc în ele. Dar a fost greu să te adaptezi in această nouă casă. Singura mea companie... amintirile mele despre tine și ceea ce m-ai învățat de-a lungul anilor. Nu mă plâng, am plecat dupa un vis pe care îl vad. Te-am părăsit atât de ușor după atâția ani, dar ai rămas să mă aștepti de fiecare dată când mi-a fost dor de tine și am nevoie să te văd.
Vreau să știi că gândurile mele sunt inspirate de tine. În visele mele, tu ești vedeta. Ai un loc în inima mea pe care nimeni altcineva nu îl va avea vreodată. În fiecare zi care trece, îmi doresc să te pot răsplăti pentru tot binele pe care mi l-ai făcut. Poate într-o zi îți voi aduce și eu copii mei, sa le oferi cu generozitate ceea ce mi-ai dat si mie. Poate într-o zi și eu voi oferi frumusețea pe care mi-ai arătat-o. Chiar dacă nu sunt acolo, te văd. Chiar dacă nu te aud, sunetul tău mă însoțește. Chiar dacă nu ating plaja ta de nisip, picioarele mele își amintesc valurile tale răcoroase. Mulțumesc... Grecia mea!

Δεν υπάρχουν σχόλια:

Δημοσίευση σχολίου